Garsoniera gata să își primească prietenii

Garsoniera gata să își primească prietenii

Ioana are 20 de ani, este studentă la Universitatea Naționala de Artă Teatrală și Cinematrografică și proaspăt angajată la o revistă glossy.
Proprietara unei garsoniere foarte spațioase, de 50 mp, Ioana își dorește o amenajare care să reflecte stilul ei de viață urban, activ și care să permită acomodarea unui număr cât mai mare de persoane în locuință (colegii și prietenii ei vin des în vizită, iar ea primește de multe ori chiar și 15-20 de persoane). În același timp, cerința ei este de a dormi pe un pat, nu pe o canapea extensibilă, acesta fiind și motivul pentru care a optat pentru o garsonieră generoasă din punct de vedere al spațiului.

Proiectul propus Ioanei s-a încadrat în bugetul de 8.000 EUR + TVA (mobilă, decorațiuni și electrocasnicele pentru bucătarie) și a prevăzut dărâmarea zidului dintre bucătărie și restul casei pentru obținerea unei zone de zi unitare, precum și închiderea unui spațiu cu un paravan-bibliotecă în forma de L, care să delimiteze zona de noapte și unde se va încadra patul.

plan_mobilare_-_Copy.jpg


Sursa de inspirație pentru amenajarea acestei locuințe a plecat de la atmosfera boemă de pe vremuri din Lăptăria lui Enache, când locul era plin de studenți, veseli și dornici de distracție. Ne-am propus să recreem această atmosferă în garsoniera Ioanei.


Holul găzduiește un șifonier și un dulap de pantofi (ambele făcute pe comandă, în spațiile special delimitate), precum și o mică măsuță de toaletă cu o oglindă neagră înconjurată de becuri, amintind de cabinele de probă ale actorilor de teatru. Scaunul propus face parte din colecția Ethnocentric dezvoltată de Mihai Grama pentru Mobila Dalin, beneficiara fiind un fan declarat al designerilor autohtoni.

Hol.JPG


Zona de zi este împărțită în două spații. Avem bucătăria deschisă (un proiect Ikea, cu gama Laxarby negru-maro) împreună cu un spațiu versatil ce poate funcționa ca loc pentru luat masa sau zonă de lucru format dintr-o masă cu două banchete de la Kare (cu un look similar meselor din Lăptăria lui Enache, din lemn cu picioare de fier) și celebrele scaune Tolix (prin Intro Design), cu o istorie de peste 80 de ani, folosite în special în bisto-uri, cafenele și terase.

Bucatarie.JPG

Sp_de_luat_masa.JPG

Cel de-al doilea spațiu al zonei de zi este living-ul cu canapeaua Oslo de la Mobexpert, alături de un lampadar reflector, o masă de cafea neagră metalică și un covor cu motive geometrice. Pe peretele din spatele canapelei optăm pentru tapițare cu ziare alb negru. Pentru a obține cât mai multe locuri de stat jos, am optat pentru achiziționarea a 10 tabureți Marius de la Ikea, ce pot fi ușor stivuiți atunci când nu sunt folosiți. În acest fel, locuința poate primi confortabil până la 21 de persoane.

Sufrag1.JPG

Tot în living, lângă biblioteca-paravan am creat un colț de citit cu un fotoliu înalt, galben, o pată de culoare între piesele de mobilier nerge, in spatele caruia beneficiara isi poate printa cateva poze dragi in ramele gasite pe The Home.

Sufrag2.JPG

Pentru delimitare zonei de noapte am folosit o bibliotecă în formă de L, făcută pe comandă, unde vom adăposti cele 300 de cărți ale Ioanei, adunate pe parcursul anilor de liceu și facultate. În interior își face loc un pat din fier forjat, peste tăblia căruia am propus înrămarea câtorva coperți de reviste care au făcut istorie.

Zona_de_noapte.JPG

Folosindu-ne de suprafața generoasă a locuinței am reușit să propunem un proiect ingenios, care respectă stilul de viață al Ioanei și creează o atmosferă propice pentru cele mai reușite petreceri între prieteni.

Randarea folosită mai jos are scop ilustrativ.

Poze

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+